marți, 7 februarie 2017

  MARIA  GHIORGHIU Demonii atacă oameni cu tot ce au la îndemână. Şi au multe viclenii. Oamenii lui Dumnezeu spun că o persoană care nu are gânduri bune se află deja sub influenţă demonică.Nu e nici umilinţă, nici jale adevărată cu lacrimi în el. Se laudă cu toate realizările sale şi caută să fie lăudat şi cinstit. El se lasă târât de patimile sale. Îşi pierde mintea şi e cu totul distrus. Atributele spirituale care arată influenţa demonică asupra unei persoane. Dintre acestea pot fi amintita:  răspândirea de false doctrine, în special în legătură cu Iisus Hristos şi lucrarea Sa de răscumpărare .În ceea ce priveşte implicarea demonilor în vieţile creştinilor, apostolul Petru este unul dintre exemplele care arată că un credincios poate fi INFLUENŢAT de demoni . În unele cazuri, diavolul din cel posedat se erijează în profet, care se dovedeşte a fi fals întrucât Satana este minciuna personificată.Matei 24:11, 23-24. Se vor scula multi proroci mincinosi si vor insela pe multi  vor face semne mari si minuni, pana acolo incat sa insele, daca va fi cu putinta, chiar si pe cei alesi.
 Tesaloniceni 2: 7-10. Caci taina faradelegii a si inceput sa lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreste acum sa fie luat din drumul ei. Si atunci se va arata acel nelegiuit pe care Domnul Isus il va nimici cu suflarea gurii Sale si-l va prapadi cu aratarea venirii Sale.  Aratarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne si puteri mincinoase si cu toate amagirile nelegiuirii, pentru cei ce sunt pe calea pierzarii, pentru ca n-au primit dragostea adevarului ca sa fie mantuiti.Echilibrul moral precar al celui care are viziunea, fapt care afecteaza puritatea revelatiei: in cele mai multe cazuri, aparitiile s-au petrecut la oameni fara pregatire teologica, neduhovnicesti, nedespatimiti, slabi, atat psihic cat si intelectual, fie copii, fie batrani.Usurinta cu care se accepta vedenia: vedenia nu numai ca este primita, dar este si dorita. Din cauza lipsei de discernamant, lipsind mijloacele unei cercetari duhovnicesti si mentale, vedenia este efectiv imediat aprobata, dandu-i-se curs. Acest lucru este contrar tuturor predaniilor patristice si scripturistice, fapt necunoscut celor ce devin actorii unui teatru dracesc.Amplificarea sentimentelor de mandrie: primitorul vedeniei se considera ales, deosebit, fiind ceva firesc, natural, ca el sa se invredniceasca de asa rol in societate. Se crede mai presus de preot sau ierarh, pe care il cheama sa-l invete, sa-i dezvaluie ce trebuie sa faca. El a devenit un intermediator intre cer si pamant. Astfel, lui si numai lui ii pot fi incredintate secrete pe care el si numai el le anunta, pe care el si numai el le poate talcui.